!!!Important!!!

Acest blog reprezintă strict părerile mele.
Orice asociere între numele meu și documentele oficiale legate de ora de Religie (lecții, fișe, manuale, programe școlare etc) sau cu acțiunile oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române sau ale Arhiepiscopiei Timișoarei nu-și are menirea. Aceste instituții nu pot fi responsabile pentru postările mele și nici trase la răspundere!

vineri, 10 februarie 2017

Materia folosită la sfintele slujbe - Pr. Prof. univ. dr. Sorin Cosma

Materia folosită la sfintele slujbe


Pr. Prof. univ. dr. Sorin Cosma

I.            Pregătirea aperceptivă
            Așa precum păcatul a cuprins întreaga ființă a omului, tot astfel și opera răscumpărătoare a Domnului aduce deopotrivă sfințenia sufletului și a trupului. În felul acesta, pe lângă actele de pietate cu caracter duhovnicesc, precum rugăciunea, postul, pocăința, etc, este folosită în cadrul slujbelor bisericești și o anumită materie, care prin lucrarea sfințitoare a Duhului Sfânta asupra ei transmite harul mântuitor asupra întregii noastre ființe, spre desăvârșirea deopotrivă a trupului și a sufletului.
II.            Anunțarea temei
            Vom vedea astfel care este materia necesară sfintelor slujbe bisericești și ce importanță are ea pentru dobândirea sfințeniei și mântuirii.
III.            Tratarea
Materiile folosite în cult sunt: pâinea, vinul, apa, untdelemnul, Sfântul Mir, tămâia și lumânările. Le vom vedea pe rând.
1.      Pâinea reprezintă alimentul principal, care ne asigură viața biologică, după cum rezultă și din rugăciunea „Tatăl nostru”. Pâinea este în același timp și darul lui Dumnezeu, însă și strădania noastră. Din evlavie noi oferim lui Dumnezeu darul nostru din darul Lui și astfel intrăm în comuniune cu El: „Ale Tale dintru ale Tale, Ție îți aducem de toate și pentru toate”... Dumnezeu Însuși poruncește lui Moise ca în cortul mărturiei, „pe masă să pui pâinile punerii înainte, care se vor afla pururea înaintea Mea” (Ieșire 25, 30; Levitic 2, 1-4). Pe lângă aceasta, oferirea pâinii și a vinului erau socotite și un mod de cinstire și de binecuvântare arătat persoanei prețuite (Facere 14, 19-19). Mântuitorul dă o semnificației proprie pâinii, care se aduce jertfă: „Eu sunt pâinea vieții. Cel ce vine la mine nu va flămânzi și cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată” (Ioan 6, 35). Datorită acestei asemănări, Domnul preface pâinea în Trupul Său la Cina cea de Taină, spre a fi o permanentă hrană spirituală credincioșilor (Matei 26, 25). Pâinea prefăcută în Trupul lui Hristos definește Biserica. Așa cum pâinea este formată din mai multe boabe de grâu, tot așa și Biserica este Trupul lui Hristos, format din mai multe membre. Pâinea euharistică nu trebuie să se confunde cu pâinea binecuvântată, precum este prescura (anafura) de la sfârșitul Liturghiei, sau pâinea de la litie, care ne amintește de cele cinci pâini pe care le-a binecuvântată Domnul în pustie (Matei 14, 19-21).
2.      Vinul, asemenea pâinii, avea în Vechiul Testament simbolul cinstirii cuiva și a binecuvântării lui. El era considerat ca fiind „sângele boabelor de struguri” (Deuteronom 32, 14), fiind folosit în alimentație ca întăritor al trupului și chiar ca lea vindecător (Luca 10, 34; Tim. 5, 23). Ca și pâinii, Mântuitorul dă vinului o semnificație proprie, prefăcându-l în Sângele Său la Cina cea de Taină, cu puterea de a ierta păcatele (Matei 26, 27-28). La fel ca pâinea, vinul rezultă tot din boabe și reprezintă astfel Biserica, adică Trupul tainic al Domnului, ca unitate a credincioșilor care se împărtășesc din același Pahar. Ca simbol al unității și bucuriei, vinul este folosit și în cadrul Tainei Sfintei Cununii. Este binecuvântat împreună cu pâinea în cadrul slujbei Litiei. Se mai folosește apoi și la stropirea trupului celor adormiți.
3.      Apa este un element indispensabil vieții. Este și un element al curăției trupului, devenind și un simbol al curăției sufletești, precum era și botezul lui Ioan: „Eu unul vă botez cu apă spre pocăință...” (Ioan 3, 11). Prin botezul Domnului însă apele se sfințesc, primind puterea Sfântului Duh. Și astfel prin harul Sfântului Duh apa se sfințește mereu, constituind materia tainei Sfântului Botez în numele Sfintei Treimi (Ioan 3, 5). Apa sfințită este folosită de Biserică și în slujbele ierurgiilor. Aceasta este apa cea vie la care se referă Iisus în dialogul cu femeia samarineancă (Ioan 4, 14). Sfințirea apei se numește „aghiasmă”. Cunoaștem „Aghiasma mică”, numită și „sfeștanie”, făcută la casele credincioșilor, precum și „Aghiasmă mare” săvârșită în special la Bobotează.
4.      Untdelemnul alături de pâine și tămâie constituie în Vechiul Testament jertfa care se aduce lui Dumnezeu pe altar (Levitic 2, 4). El este simbolul puterii, de aceea cu el erau unși marii demnitari religioși și politici, adică arhiereii, profeții și regii (Regi 10, 1; 19, 16; III Regi, 1, 45). Asemenea ramurii de măslin din al cărui fruct se extrage, untdelemnul este simbolul bucuriei și al mântuirii (facere 8, 11). Fiindcă se folosea și la întreținerea luminii în candele, are și simbolul înțelepciunii (Matei 25, 1-13). Ca și vinului, untdelemnului i se atribuie puteri vindecătoare (Luca 10, 34). Mântuitorul recomandă Sfinților Apostoli trimiși în misiune să acorde vindecări prin ungere cu untdelemn (Marcu 6, 13), întemeind astfel Taina Sfântului Maslu, practicată de Biserică (Iacob 5, 15). Untdelemnul simbolizează apoi, bucuria mântuirii atunci când este folosit la Taina Sfântului Botez.
5.      Sfântul Mir constituie un amestec de untdelemn, vin și 38 de arome preparate după o anume rânduială și sfințite în Joia Sfintelor Patimi de un sobor de episcopi. Purtând în sine prin sfințire puterea darurilor Sfântului Duh, Sfântul Mir constituie materia Tainei Mirungerii, care se aplică imediat după Botez ca o „pecete a darului Sfântului Duh” (I Corinteni 1, 2). Se mai folosește apoi la sfințirea lăcașurilor de închinăciune, a antimiselor, precum și a celor căzuți și reveniți la Biserica Ortodoxă.
6.      Tămâia este rășină frumos mirositoare a unor arbori. Sub formă mai fină, de calitate superioară este și smirna. Ea servea mai mult ca aromat la îmbălsămarea morților. Încă din Vechiul Testament tămâia era folosită din porunca lui Dumnezeu (ieșire 30, 1-8). Tămâia care se ridică în sus oferă imaginea rugăciunii curate care se înalță spre Dumnezeu (psalmul 140, 25). Ea reprezintă și simbolul curăției, fiindcă aroma ei alungă mirosul neplăcut. Venirea lui Mesia va aduce o preamărire a numelui lui Dumnezeu, printr-o jertfă universală de tămâie (Maleahi 1, 11). De aceea, Domnul a fost întâmpinat la Nașterea Sa cu aur, smirnă și tămâie... este folosită în cultul creștin din cele mai vechi timpuri. Obiectul de cult cu care se tămâiază se numește cădelniță. Se folosea la început la slujbe de înmormântare, apoi s-a generalizat la toate slujbele, având de fiecare dată o altă interpretare.
7.      Lumânările au intrat în cultul creștin încă dintru început, fiind aduse de iudeii încreștinați (Faptele Apostolilor 20, 7-8). Lumânarea închipuie lumina lui Hristos (Ioan 8, 12). Pentru credincioși simbolizează și lumina vieții lor curate, izvorâte din viața lui Hristos, lumânările sunt folosite la toate slujbele bisericești, având de fiecare dată simbolul ei specific. Lumânările sunt făcute din ceară culeasă de albine din cele mai variate și aromate flori. Și cum albinele sunt toate fecioare, lumânarea făcută din ceara lor închipuie Trupul Mântuitorului născut din Sfânta Fecioară. Lumânările sunt puse în sfeșnic. Acestea, după forma în care sunt făcute, au anumite simboluri. Sfeșnicul cu un braț închipuie unitatea Sfintei Treimi. Cele cu două brațe simbolizează cele două firi ale Mântuitorului; cele cu trei brațe oferă imaginea persoanelor Sfintei Treimi. Cele cu 7 brațe indică cele 7 daruri ale Sfântului Duh, iar cele cu 12 brațe amintesc de cei 12 Apostoli.
IV.            Recapitularea – Aprecierea
            Am văzut că materia folosită la în cultul creștin își are originea în cultul iudaic. Ea a fost folosită nu la întâmplare, ci din porunca lui Dumnezeu.
            Trecând însă în cultul creștin ea primește specificul și sensul spiritual al noii religii, încât și semnificația ei va primi amprenta vieții duhovnicești specifică creștinilor. Astfel, pâinea și vinul, de pildă, reprezintă modul de cinstire și binecuvântare a unei persoane deosebite. Folosite însă la Sfânta Liturghie și prefăcute în Trupul și Sângele Mântuitorului, pâinea și vinul se oferă spre iertarea păcatelor, ele reprezentând în același timp și Unitatea Bisericii, ca Trup tainic al Domnului. În felul acesta, puterea Sfântului Duh se transmite prin materia folosită întregii ființe a credincioșilor, atât trupului, cât și sufletului.
V.            Asocierea
            În acest caz nu trebuie să confundăm materia folosită la unele slujbe, față de aceeași materie folosită la alte slujbe. De pildă pâinea și vinul folosite la slujba litiei reprezintă doar un simbol pe când pâinea și vinul folosite ca daruri în cadrul sfintei Liturghii, reprezintă o prefacere reală în Trupul și Sângele Domnului, având și efectele unei jertfe reale. Untdelemnul din candele e simbolul înțelepciunii, iar cel de la Taina Botezului simbolizează bucuria mântuirii, pe când în cadrul Tainei Sfântului Maslu, untdelemnul sfințit are efecte de vindecare a bolilor și de iertare a păcatelor. Tămâia și lumânarea sunt simboluri. Sfântul Mir nu este de asemenea un simbol, ci purtătorul darurilor Sfântului Duh care pecetluiesc viața duhovnicească a celui botezat. La fel apa sfințită (care nu se strică) are în ea puterea harului sfințitor, nu este ca înainte un simplu simbol al curăției.
VI.            Generalizarea
            Din cele până aici tratate vedem că materia necesară slujbelor bisericești reprezintă darul lui Dumnezeu dat nouă spre întreținerea vieții trupești, dar pe care îl oferim și noi lui Dumnezeu spre a-l sfinți și a ne fi de folos spre dobândirea mântuirii.
VII.            Aplicarea
            Materia folosită în cult reprezintă în cea mai mare parte dania credincioșilor. Se cuvine ca aceste daruri oferite lui Dumnezeu și sfințite spre mântuirea noastră să corespundă întru totul acestui scop. Astfel, pâinea oferită ca dar trebuie să fie făcută din faină de grâu dospită, vinul să fie din struguri, curat și neoțetit, de preferință de culoarea roșie. Untdelemnul să nu fie râncezit, iar apa să fie curată. Se obișnuiește apoi ca la intrarea în Sfântul Locaș de închinare credincioșii să aprindă lumânări și să se roage pentru cei vii și pentru cei adormiți. Aprinderea lumânării atrage după sine luarea aminte ca și conștiința și faptele să fie pătrunse de lumina lui Hristos: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând faptele voastre cele bune, să preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri” (Matei 5, 16). La fel când credinciosul aduce darul spre a fi sfințit să ia aminte la cuvintele Mântuitorului: „De-ți vei aduce darul tău al altar și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva asupra ta, mergi mai întâi de te împacă cu fratele tău, și atunci venind, adu darul tău” (Matei 5, 23-25)[1].
S-ar putea să vă mai intereseze:











[1] Pr. Prof. univ. dr. Sorin Cosma, Cateheze. Lecții de religie – clasele V-XII, vol. II, ed. Banatica, Caransebeș, 2001, pp.242-428.

sâmbătă, 4 februarie 2017

Metoda - Jocul de rol

Jocul de rol


Definiție: Jocul de rol reprezintă o metodă prin care se urmărește formarea comportamentului elevilor pe baza unor acțiuni simulate, prin implicarea elevilor în activități sociale de grup, cu roluri și interacțiuni delimitate.

Etape în utilizarea metodei
1.      Organizarea jocului: identificarea situației care urmează să fie simulată, prezentarea scenariului, stabilirea de comun acord cu elevii a participanților și a rolurilor acestora.
2.      Pregătirea și desfășurarea jocului: distribuirea de fișe cu textul fiecărui rol și cu indicații asupra interpretării acestuia, crearea unei atmosfere educative favorabilă învățării prin jocul de rol la religie, interpretarea rolurilor.
3.      Evaluarea activității: analiza prin discuții frontale și individuale a modului de desfășurare a jocului de rol, prezentarea de către profesor a aspectelor reușit și a celor perfectibile, utile și în perspectiva unor viitoare activități similare.

Aspecte legate de utilizarea metodei
·         În lucrările de pedagogie (M. Ionescu și I. Radu, 2001, p. 156) sunt delimitate două categorii de joc de rol: jocuri de rol cu caracter general (jocurile de competiție, jocurile de arbitraj, jocurile de decizie, jocurile de reprezentare a structurilor) și jocurile de rol cu caracter specific (jocul de-a ghidul și vizitatorii, jocul de negociere, jocul de-a profesorul și elevii).
·         Utilizarea jocului de rol poate să contribuie la atingerea finalităților educației religioase prin: formarea și modelarea caracterului uman în urma simulării interacțiunii umane, dezvoltarea capacității de empatie, formarea capacității de activitate în grup etc.
·         Este contraindicată distribuirea elevilor într-un anumit joc sau rol pentru care aceștia nu-și exprimă disponibilitatea.
·         Elevii pot fi puși și în situația de a crea singuri textul pe care îl interpretează[1].


[1] Dorin Opriș, Monica Opriș, Metode active de predare-învățare, ed. Sf. Mina, Iași, 2008, pp. 110-111.

Metoda K-W-L (Know – Want to know – Learned) (Știu – Vreau să știu - Am învățat)

Metoda K-W-L (Know – Want to know – Learned)
(Știu – Vreau să știu - Am învățat)


            Definiție: K-W-L este metoda utilizată în vederea valorificării cunoștințelor și experiențelor anterioare ale elevilor, în vederea optimizării învățării.
Etape în utilizarea metodei
1.      Profesorul anunță tema care urmează să fie supusă dezbaterii, iar apoi realizează pe
tablă un tabel în care va nota: ceea ce știu deja elevii, ceea ce doresc să știe, iar la sfârșitul activității, ceea ce au învățat despre subiectul aflat în discuție.
Știu/cred că știu
Vreau să știu
Am învățat



2.      Elevii notează pe o fișă, individual sau în perechi, ideile pe care le cunosc referitor
la tema propusă, precum și ceea ce doresc să știe.
3.      Ideile notate pe fișe de către elei vor fi discutate cu întreaga clasă, iar cele care sunt
acceptate de către întreg colectivul sunt scrise în tabel.
4.      Neclaritățile/ așteptările elevilor, identificate pe baza discuțiilor, vor fi scrise în co-
loana a doua a tabelului.
5.      Se realizează transmiterea cunoștințelor/ se analizează materialele complementare
(casete video, articole din ziar etc.) în vederea clarificării problemelor necunoscute sau neînțelese de elevi,
6.      Elementele noi, desprinse în urma discuțiilor, vor fi trecute în coloana a treia.
Această etapă presupune comunicarea noilor cunoștințe, dar și compararea acestora u noțiunile studiate anterior și cu expectanțele elevilor, exprimate în primele două coloane. Pot fi puse următoarele întrebări: Care sunt noile cunoștințe dobândite? Cum răspund acestea la întrebările inițiale? Care întrebări au rămas fără răspuns? Există răspunsuri pentru care nu am formulat întrebări? Ce ați dori să aflați în plus despre acest subiect?
Aspecte legate de utilizarea metodei
Este important ca fiecare elev să aibă posibilitatea de a-și expune punctul de vedere, pe parcursul discuțiilor.
În măsura în care anumite întrebări ele elevilor nu-și găsesc răspuns pe parcursul activității, profesorul va reveni în activitățile (orele) următoare la fiecare dintre acestea.
Este necesar să se realizeze o cât mai bună legătură între ceea ce elevii cunosc deja din lecțiile anterioare, ceea ce-și doresc să cunoască și nivelul de cunoaștere atins de ei la finalul lecției[1].


[1] Dorin Opriș, Monica Opriș, Metode active de predare-învățare, ed. Sf. Mina, Iași, 2008, pp. 112-113.

Metoda „Prinde-Răspunde-Întreabă-Aruncă”

Metoda „Prinde-Răspunde-Întreabă-Aruncă”


Organizați-vă pe echipe. Aveți nevoie de o minge elastică, de mici dimensiuni. Un elev adresează o întrebare din lecția studiată și aruncă mingea spre un alt coleg. Acesta o prinde, răspunde, formulează o altă întrebare și apoi aruncă mingea către un alt coleg. Dacă răspunsul nu este corect, se aruncă mingea altcuiva.

Proscomidia - Video



   Alături de acest film puteți urmări și materialele de aici: 

Proscomidia. Atunci când se studia în clasa a IV-a.

Proscomidia


            Rânduiala Proscomidiei se săvârșește de către preot dimineața, înainte de începutul Sfintei Liturghii, în partea stângă a Sfântului Altar, pe o măsuță sau într-o nișă, în perete, care se numește proscomidiar.
         

   Rugându-se preotul ia prima prescură și, folosindu-se de copie, care este un cuțit în formă de lance, scoate pecetea sau pătratul cu cruce și cu însemnele IS, HS, NI, KA și îl așază pe o farfurie din metal care se numește disc.
            Pătratul de pâine cu pecetea poartă numele de agneț și îl reprezintă pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
            Din celelalte prescuri, preotul scoate miridele, care sunt părticele de pâine în formă de triunghi.
            Mirida pe care o așază în dreapta agnețului o reprezintă pe Sfânta Fecioară Maria, mama Domnului nostru Iisus Hristos.
            Pentru pomenirea sfinților care trăiesc veșnic împreună cu Dumnezeu în împărăția Sa, preotul scoate nouă miride, care amintesc cele nouă cete îngerești, și le așază în stânga agnețului.
            Imediat sub agneț, preotul scoate alte trei miride prin care pomenște pe episcopul locului, pe conducătorii țării și pe ctitorii și binefăcătorii acelei biserici.
            Mai jos, în două grămăjoare, preotul scoate miride pentru vii și pentru morți. Acum preotul pomenește toate numele de pe pomelnicele pe care le-au adus credincioșii și pentru fiecare în parte scoate câte o miridă, rugându-se pentru sănătatea, ajutorul, iertarea păcatelor și mântuirea lor.
            Vinul, amestecat cu puțină apă, este turnat de către preot în potir, care este un pahar metalic cu picior.
            Apoi preotul acoperă discut cu un acoperământ mic și potirul cu un alt acoperământ mic, iar apoi le acoperă pe amândouă cu un acoperământ mai mare, lăsându-le la proscomidiar până mai târziu, când le duce pe masa Sfântului Altar, la momentul potrivit din timpul Sfintei Liturghii.
            Felul cum este dispusă pâinea pe sfântul disc reprezintă chipul întregii Biserici, Trupul lui Hristos. Astfel, aproape de Hristos se află Sfânta Fecioară Maria și toți sfinții, împreună cu toți credincioșii vii și morți care acum, în cadrul Sfintei Liturghii, se întâlnesc în rugăciune și în comuniune unii cu alții. Așadar, acolo unde este Hristos prezent este prezent și Trupul Său, care este Biserica.
            Pâinea și vinul folosite la Proscomidie sunt și ele chip al Bisericii. Pentru că pâinea este făcută din faină provenită din multe boabe de grâu adunate laolaltă, iar vinul, din multe boabe de struguri.
            Întrebări:
1.      Ce este Proscomidia, când se săvârșește și în ce loc?
2.      Ce sunt discul și copia și la ce se folosesc ele?
3.      Ce este și pe cine reprezintă agnețul?
4.      Ce sunt miridele? Explicați pe cine reprezintă mirida din partea dreaptă a agnețului, cele din partea strângă și cele de sub acesta?
5.      Care pâine de pe disc se va preface în Trupul lui Hristos în timpul Sfintei Liturghii, folosindu-se apoi pentru împărtășirea preoților și a credincioșilor?
6.      Ce este potirul și l a ce este el folosit?
7.      Ce face preotul cu cinstitele daruri după ce se termină Proscomidia?
8.      Explicați în ce fel pâinea și vinul de la Proscomidie sunt simbolul întregii Biserici[1].

Pentru o explicare detaliată urmăriți aceste linkuri:




[1] Preot Dr. Ioan Sauca, Manual de Religie, clasa a IV-a, ed. Didactică și pedagogică, R.A., București, 1996, pp. 97-98.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...